Henry, divorţat din cauza unei coafeze


Lovitură de teatru în cazul divorţului celebrului fotbalist francez Thierry Henry. Hotărârea soţiei sale, Claire, de a-l părăsi pe superstar după o căsnicie de patru ani ce părea foarte liniştită a şocat pe toată lumea. Motivul a fost însă dat publicităţii chiar cu o zi înaintea procesului.

La fel de irezistibil ca şi în faţa porţii, cel mai prolific atacant din istoria naţionalei Franţei nu a ratat nici ocazia de a marca la o... coafeză. Sau, mă rog, hair-stylist, cum se numeşte la Londra.

Claire a găsit câteva mesaje în telefonul mobil al lui Thierry, care au pus-o pe gânduri. A sunat cu număr necunoscut şi a aflat în cele din urmă despre ce era vorba. Sadie Hewlett, coafeză, se cunoscuse cu Henry în timp ce acesta făcea un spot publicitar.

Şi-a făcut bagajele şi l-a lăsat baltă pe fostul căpitan al lui Arsenal, tocmai când acesta semnase un mega-contract cu FC Barcelona. Nu că până atunci ar fi jucat pe gratis. Averea lui se ridică la frumoasa sumă de 40 de milioane de euro, din care deja fosta soţie pretinde 15 milioane.

Fotbalistul nu a fost prezent la prima înfăţişare, la care s-a discutat atât despre împărţirea banilor, cât şi despre custodia copilului. Thierry şi Claire au împreună o fetiţă în vârstă de doar doi ani, Tea.

Mama acesteia, fotomodel în vârstă de 27 de ani, a angajat pentru “bătălia” cu atacantul Barcelonei un avocat cu renume. Fiona Shackleton l-a reprezentat în trecut pe Prinţul Charles, la divorţul acestuia, iar acum face acelaşi lucru şi cu fostul component al trupei Beatles, Paul McCartney.

0 comentarii: